Sufletul,

                       

In lumea asta mare sunt atatea de toate felurile,stiute si nestiute,si sunt oamenii despre a caror aparitie s-a speculat in toate felurile,vorbind insa despre om din punct de vedere religios,singura forma de intelegere este bazata pe revelatie,o pogorare duhovniceasca in starea celor ce Il cauta pe Dumnezeu.
Despre sufletul omului,a carui calitate nemuritoare nu a cam fost pusa la indoiala decat de cei care confunda sufletul cu starea de viu,s-a speculat si de filozofi si de biologi,cautand toti sa plaseze sufletul ca entitate in anumite structuri fizice,in inima,in creier,in sange,etc,toate raportari intelectuale,care fara aportul revelatiei sunt teorii partial adevarate,partial corecte si  absolut incomplete,avand doar o latura buna si universal valabila,aceea a nemuriri.
Cautandu-se sa se explice calitatea nemuritoare a sufletului de fapt,in mod inconstient se impune aparteneta sa la Dumnezeu.
In ziua de azi toate formele de comunicare sunt invadate de actiuni pentru protejarea animalelor.
In Romania,invadata de caini care se inmultes din ce in ce mai mult,si care populeaza orasele patriei in haite,salbaticite si deci devenite periculoase ca toate animalel salbatice,se vorbieste tot mai des ca sunt si ele suflete,ca au suflet,etc.In acest sens se ajunge doar considerandu-se ca omul autonom s-a facu pe sine,a facut lumea,a facut pe DumneAzeu,si tot ce da natura de la ea este o ofranda daruita omului sa se simta bine.
Conform revelatei,ca alta cale de a intelege tainele lui Dumnezeu nu este,lumea,cu pamant ,ape,aer,plante de toate felurile,animale de toate felurile,sunt facute de Dumnezeu pentru biinele existential,si se bucura de ele,ne bucuram si noi minunandu-ne cu cuvintele psalmistului,cat de minunate sunt lucrurile  Tale Doamne,toate cu intelepciune le-ai facut.Omul a fost facut in mod special,sa facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra,..ca sa stapaneasca tot..tot pamantul.cum l-a facut,este o taina,vedem ca l-a facut barbat si femeie,femeia din coasta lui Adam,dar nu se poate explica taina creatiei,pentru ca tainele nu se vad,Petre Tutea spunea ca tainele nu sunt probleme care sa aiba rezolvare.Dupa caderea in pacat,oamenii au fost izgoniti din rai,ca sa nu manance din pomul vietii si sa traiasca in veci.Dar cine sa traiasca in veci,caci facuse pe om dupa chipul si asemanarea Sa,nemuritor.Raspunsul il da prima interdictie,mancarea din pomul cunostintei binelui si raului,deja incalcata,cauza a alungarii din rai.Adica sa ramana nemuritor raul care omoara binele,caci raul este moartea binelui,aici a inselat diavolul,zicea:nu veti muri,veti fi ca Dumnezeu,cunoscand binele si raul,iar Dumnezeu zice,iata Adam s-a facut unul din noi ,cunoaste binele si raul,si sa nu traiasca in veci,neascultarea,mandria,lacomia,decaderea,inselarea,mintirea sau ascunderea,si atatea care se nasc,din rau  in mai rau.Sa nu poti omora raul,asta nu a ingaduit Dumnezeu.Pamantul s-a intors pamantului,desavarsirea umana sa pierdut,s-a randuit mijloace prin care sa se lucreze binele,mijloace de lupta impotriva raului,moartea aceasta trupeasca,integrarea absoluta a pamantului in pamant,iar sufletul,sufletul partea de la Dumnezeu in entitatea om,in entitatea adamica,nemuritor precum Dumnezeu,se intoarce la Dumnezeu.A confunda sufletul omului cu sufletele animalelor care traiesc si ele in taina dumnezeiasca dar nelucratoare ci impodobitoare,inseamna a te cobora dedesupt de conditia animalica,a vitaliza absurd raul,ziceam sub condita animalelor,pemtru ca acestea cand mor,se nasc altele in locul lor,toate pier inlocuindu-se,omul insa lasa lucrarea sa,lucrarea faptelor sale bune spre ingrijirea intregului pamant,sau a celor rele,stricatore a firii lucrurilor.Sufletul prin pocainta ridica trupul la starea de sfintenie,de comuniune continua cu Dumnezeu restabilind starea binelui in om.Aceasta se face omarand patimile in noi,printr-o responsabilizare a consiintei neobosita,ingrijind apoi la firea lucrurilor,ca apa,aerul,si intreg pamantul sa nu se strice prin neglijenta,nelucrarea sau lucrearea rea a noastra,apoi avandul pe Dumnezeu in permanaenta in toata viata noastra,si hranindu-ne cu harul sau cel dumnezeiesc.Atunci nu mai moare,lucreaza continuu in gradina lui Dumnezeu.
Cand se lipseste de comuniunea cu Dumnezeu ramane in comunitatea lucrurilor trecatoare,impatimit  cu placerile trupesti care ucid in suflet dorinta de viata in Hristos.Pentru ca sufletul nu moare,dar moare in el dorinta de viata,inrobit trupului in dorinta de patimire.