Umanitate si religiozitate

Se pare ca omul e o fiinta religioasa,in realitate este eminamente antireligios,permanent in cautare de solutii pentru a se derobi de natura sa duhovniceasca si a se robi firii pamantesti,atrofiind,sau inhiband  insusirile duhovnicesti cu care este inzestrat prin sufletul sau.Supus astfel firii nu se poate iubi,nu se poate integra universal nici prin iubire nici prin stapanire.Cea mai mare calitate a omului,aceea de stapan al gradinii lui Dumnezeu,e fost si este inlocuita perpertuu prin dominare si acest fapt face ca omenirea sa nu se poata salva prin sine ci sa se dezintegreze prin cultivarea actului de posedare a omului de catre om si crezand ca stapaneste intra in posesia si lucrarea unui inventar,al fiecaruia dupa masura lui.Dependenta lui de Dumnezeu este dadorata naturii sale duhovnicesti,independenta de voinata omeneasca si dependenta de aratarea lui ca chip al lui Dumnezeu si in miscare  spre asemanarea cu Dumnezeu.In miscare spre  a deveni,insa, autonom,beneficiaza  de instrumentele experientei sale care desi pare ca il lumineaza il afunda si mai tare in confuzie,singura mare realizare fiind aceea ca a patentat devierile decadentei sale ca fiind naturale,inlocuind astfel morala religioasa care decurge din valorule sufletului si bazata pe revelatia divina,cu morala sociala,o morala construita social,modificata si completata dupa cum convine comisiei de inventariere umana,adica a conducatorilor societatii.